DESPRE MINE

Daria Ganescu
Daria Ganescu
Daria Ganescu

Profesie: actor, formator, terapeut, consilier.

Ca noi toți, am venit pe lume într-o zi, într-un loc, într-o familie.
Am avut o copilărie, o adolescență și, de o vreme, trăiesc o tinerețe.

Suntun spirit liber și îmbrățișez existența asta cu toată ființa mea, primind deschis tot ce aduce către mine. Îmi place să mușc din viață ca din măr!

Consider că oricâte cunoștințe ai acumula, fără experiența în priză directă, acestea nu fac nici doi bani.
De aceea am adunat în ‘palmares’, profesii atât de diverse și, la prima vedere, atât de diferite. Totuși, ele au un punct comun: ființa umană.

Nu-ți voi pune aici titlurile școlilor, cursurilor (autorizate sau nu) și specializărilor pe care le-am absolvit, pentru că nu cred în diplome sau renumele unor instituții. Cred în calitatea omului, în profesionalismul pe care fiecare și-l asumă, în respectul față de semeni, față de legile Naturii și față de Principiu.

Pentru că experiența și cunoașterea nu folosesc la nimic dacă nu sunt împărtășite, pun la dispoziția tuturor celor care vor să se recunoască, să se reînțeleagă pe de-a-ntregul, tot ceea ce știu și sunt.

Dacă ți-aș spune că latura spirituală a fost dintotdeauna parte conștientă a existenței mele, ai spune că vorbesc din cărți.
Așa că îți voi spune că am fost aproape de sufletul meu și m-am îndepărtat de el de mai multe ori, până mi-am găsit calea.
Nu e doar calea mea.
Poate fi și calea ta, dacă alegi.
Nu spun „eu te pot ajuta”. Te ajuți singur.
Pot spune că mi-e drag să împart cu tine drumul și experiența.
Putem merge împreună, umăr la umăr, cu Încredere, Respect și Iubire.

Pace șiLumină!

DARia

Begin typing your search term above and press enter to search. Press ESC to cancel.

Back To Top